Un tânăr din județul Neamț şi-a deschis propria afacere cu arborii Paulownia, considerat „copac minune” pentru că are cea mai mare creștere din lume (până la 6 m pe an atunci când este tânăr).
Ionuț Chiribău a auzit despre acest arbore acum 5 ani și a decis să investească 4500 de Euro.
„M-am hotărât într-o săptămână ca imediat în anul următor să am primul hectar. A fost, totodată, și un «eșec» din cauza unei furtuni cu gheață care mi-a distrus prima cultură. Nu am putut să mai salvez mai nimic, lemnul dezvoltat la acea vreme rămânând așa.” – ne-a povestit Ionuț
Timp de 2 ani nu s-a dus pe acel teren, iar anul trecut și-a făcut curaj să vadă cultura.
„Fiecare cioata avea mulți lăstari pe lângă arborele „mort” deja. Atunci a trebuit să mă gândesc ce fac. Ideea mi-a venit cu rondelele de paulownia fiind folosite la decorațiunile interioare și care sunt acum pe platformele online din țară și din străinătate cum ar fi: eMAG, Vivre, Elefant, Cel, Amazon.
Va urma și un produs din aceste rondele de paulownia. Lucrăm la acest proiect și voi investi foarte mult să fie ceva de calitate, iar clientul să fie mulțumit.
Așadar prima cultură va fi doar pentru rondele de paulownia. Celelalte culturi sunt în dezvoltare, iar una a ajuns la maturitate și am cereri pe aceasta. Cum a trebuit să mai fac câteva formalități cu insituțiile statului, o voi tăia în toamna acestui an.”
Activitățile cu paulownia l-au ajutat pe Ionuț să cunoască oameni „frumoși” cum îi place să spună, oameni din Parlamentul European sau Casa Regală a României.
Totodată, Ionuț a dat naștere unui brand după ce a fost rugat de câțiva prieteni să le planteze paulownia.
„Așa a luat naștere brand-ul Paulownia Wood cu care am mari, mari, planuri.
Anul acesta voi aplica pe fonduri europene pe unul dintre cele mai mari proiecte cu toată tehnologia de care este nevoie.
Învăț de la cei mai buni și mă voi înscrie și la un curs sau facultate pe profilul industria lemnului. Trebuie să investesc în mine ca să excelez.
Nimic nu este imposibil atunci când îți dorești să te dezvolți și să creezi locuri de muncă. Dacă eu pot, înseamnă că trebuie să-i ajut și pe alții și, de ce nu, să-mi urmeze exemplul pentru visul lor.”
Tânărul nemțean ne-a povestit și calitățile acestui „copac minune”. Potrivit acestuia, Paulownia este cunoscut ca fiind arborele cu creșterea cea mai rapidă din lume. În primii 4 ani crește cât alți copaci în 20 de ani.
Poți recolta de 3 sau 4 ori, crescând din aceeași cioată. Lemnul de paulownia se foloseste în industria mobilieră, la bărci sau la instrumente muzicale.
În România se găsește puțin lemn, deoarece plantele nu au fost certificate sau, mai bine zis, aclimatizate. Este foarte important să se folosească plantă de calitate.
„Compania mea importă și se ocupă cu plantarea paulowniei. Îmi propun ca în următorii 5 ani să ajung la 100 de ha plantate în România și să-mi fac fabrică de procesare a acestui lemn.
În prezent am plantate 20 de ha. Lemnul rezultat îl voi cumpăra tot eu, pentru a fi procesat.
În prezent pot livra lemn de paulownia, fiind adus din Spania sau Germania, de la cele mai mari companii specializate cu paulownia.” – ne-a mai spus Ionuț Chiribău
Aceasta pagina are cu adevarat toate informatiile si faptele de care aveam nevoie cu privire la acest subiect si nu stiam pe cine sa intreb.
Buna ziua. Va stam la dispozitie si cu alte detalii. Va multumim.